Ultima oră
O avocată și-a umplut cabinetul cu gunoaie

Imagini greu de descris în cuvinte într-un apartament din Craiova. De ani de zile, locuinţa a fost transformată într-un uriaş depozit de gunoaie.
Mormanele ajung până la ferestre iar pe jos nu ai unde pune piciorul. Exasperaţi, vecinii au dat-o în judecată pe proprietară, iar marți angajaţii de la salubritate au ridicat resturile cu forţa, în baza unui mandat de executare silită.
La primele ore ale zilei, un executor judecătoresc și zeci de angajați de la salubritate au deschis apartamentul cu patru camere și dat peste munți de deșeuri, mizerie și miros insuportabil.
Chiar şi pentru cei de la salubritate, golirea apartamentului a fost o provocare. „Mirosul și ce este acolo e jale. Este un focar de infecție ce este acolo”, a spus un salariat.
Potrivit vecinilor, apartamentul - care este şi sediul unui cabinet de avocatură - s-a umplut de gunoaie în ani întregi. Florina Maniu, administratorul blocului: „Ea tot strânge, strânge gunoi. Îi făceam curățenie, nu accepta niciodată, tot mirosul ieșea pe scară, oamenii ăștia au copii”.
Proprietara apartamentului, care este avocat, susţine însă că măsura e abuzivă. Cristina Valeria Leinescu, proprietara apartamentului: „E abuzivă, da, față de sediul profesional, da”.
Costurile executării silite vor fi suportate iniţial de Asociaţia de locatari, care va încerca apoi să recupereze banii de la proprietară.
Vizualizări: 232
