antiVirale

Carmen Șerban va cânta în Gorj de Ziua Îndrăgostiților

O îndrăgită solistă de muzică de petrecere este invitată să concerteze într-o comună din Gorj cu ocazia Zilei Îndrăgostiților. 

 

Este vorba de Carmen Șerban, cea care va urca pe scenă la Negomir cu ocazia unui concert organizat de Primăria Negomir și un sponsor local, Marius Furdui, cel care, conform afișului spectacolului, este și sponsor al echipei locale de fotbal din Negomir.

Alături de solista de mare succes vor mai concerta pe scena din satul Raci, cu ocazia Zilei Îndrăgostiților și Ionuț Anghel, Liviu Ciotoi - la orgă, și Mihail Tițoiu - la saxofon.

Organizatorii mai anunță că intrarea va fi liberă, spectacolul care va începe la ora 18:00 și se va încheia la 22:00, fiind anunțat deja de solistă pe o pagină se socializare: ”11 Februarie 2023 - Satul Raci, Comuna Negomir, Județul Gorj . Concert de Ziua Îndrăgostiților. Suntem noi, cei din afiș, dar și alți invitați care vor deschide și vor închide seara Concertului. Vă așteptăm cu drag! Intrarea liberă”.

Pentru concert se va amenaja o scenă în aer liber, pe o platformă, acolo unde se organizează de regulă  evenimentele în aer liber din comună.

 

Vizualizări: 1,180

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din antiVirale:

Citește și: