Politică

Parlamentarii de Gorj joacă bambilici cu pensiile minerilor - dovada VIDEO

Șapte săptămâni de proteste în Piața Prefecturii Gorj, mii de oameni care vor pleca acasă în următorii ani, iar parlamentarii de Gorj și nu numai joacă bambilici cu proiectul de lege care ar permite pensionarea mai devreme a minerilor și energeticienilor. Joacă bambilici și în spațiul public, adică pe paginile de socializare, dar și în comisiile de specialitate.

Deschiderea a făcut-o Radu Miruță, deputat USR Gorj, care a anunțat pe pagina de socializare că amendamentul lui la proiectul de lege a fost adoptat în Comisia pentru industrii și servicii, deși parlamentarii de la PSD și AUR au votat împotrivă. 

Ne-am mirat puțin când am aflat că cei de la AUR și PSD au votat împotrivă, așa că am aruncat un ochi pe pagina de socializare a deputatului Claudiu Manta de la PSD. Aflăm de acolo că amendamentul lui a trecut, iar cei de la PNL și USR au votat împotrivă. 

Ne-am prins repede că fiecare spune câte un sfert de adevăr, așa că ne-am dus la sursă, pe site-ul Camerei Deputaților, pentru a urmări acolo dezbaterile. 

VEZI AICI INREGISTRAREA SEDINTEI DE COMISIE, DIN 23 MARTIE, DE LA MIN. 07.00

Am aflat lucruri interesante și anume că Radu Miruță a depus un amendament prin care legea să cuprindă și partea de minerit, nu doar termocentralele, dar să limiteze numărul de pensionări din Complexul Energetic Oltenia, în sensul în care de lege să beneficieze doar salariații din producție. Cei de la PSD au votat împotrivă pentru că aveau și ei un amendament similar, în sensul în care să fie prinsă și partea de minerit în proiectul de lege făcut inițial doar pentru termocentrale, doar că social-democrații nu voiau să excludă partea de TESA, deoarece sunt ingineri sau alte categorii care au încadrare pe TESA, dar nu lucrează neapărat la birou.

Practic, cei de la PSD au votat împotriva amendamentului USR pentru că al lor era mai cuprinzător, cei de la USR au votat împotriva celui de la PSD considerând că cei de la birouri nu ar trebui să se poată pensiona mai devreme.

Ambele amendamentele au fost votate, deși se contrazic. Concluzia a tras-o președintele Comisiei: “Sunt două aliniate care se vor bate cap în cap. Vă mulțumesc, mergem mai departe”.

Important este că proiectul a primit aviz favorabil de la Comisia pentru industrii, aviz consultativ. Faptul că parlamentarii de Gorj nu au reușit să se înțeleagă pe un amendament comun a creat confuzie, confuzia va duce la discuții prelungite și amânări, motiv pentru unii să ceară în viitor respingerea proiectului.

Vizualizări: 5,517

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: