Politică

Cere bani din cutia milei pentru heliport. Cu bugetul ce faceți?

Mai nou, parlamentarii puterii vor să rezolve problemele județului Gorj cu bani din donații. Deputatul USR, Radu Miruță, a anunțat luni că a început demersurile pentru strângerea de fonduri pentru ca heliportul din Târgu-Jiu să poată fie folosit noaptea.

Deputatul anunță că a luat legătura cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu, Mitropolitul Olteniei, pentru a se consulta cu privire la asociația prin care se vor strânge banii necesari, mai exact 186 de mii de euro.

Miruță a transmis faptul că, în urma consultărilor avute, Mitropolia Olteniei se va implica prin asociația Vasiliada, iar săptămâna viitoare speră să poată lansa procedura clară prin care cei interesați vor putea dona.

Deputatul anunță că plăcuța de la intrarea ambulanțelor va fi inscripiționată cu textul: “Acest heliport a fost făcut de către gorjeni”, acesta îndemnându-i să contribuie cu orice sumă pe afaceriști, politicieni, oameni simpli ori asociații.

Nu e rea inițiativa, dar este ciudat când politicienii ne cer bani să facă ceva ce au promis în campania electorală. Atunci nu ne-au spus că vor să facă heliportul cu bani din donații. Bine că nu s-a gândit să ceară bani pentru drumul expres, că nu știu pe unde scoteam cămașa.

Vizualizări: 2,334

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: