Actualitate

Nu faceți grevă. Stocul de cărbune ajunge două zile!

Termocentrala Rovinari mai avea marți pe stoc doar 70.000 de tone de cărbune și consuma 24.000 de tone pe zi, că lucrau trei grupuri. Cu alte cuvinte, stoc pentru nici trei zile, dacă nu ținem cont de intrări. Dacă minerii s-ar încorda puțin acum, acum aproba ăștia de la Comisia Europeană trei planuri de restructurare, nu unul, guvernul și-ar face timp să discute despre plățile compensatorii pentru salariații care vor fi concediați, iar bonus s-ar găsi și niște bani pentru cizme și salopete de iarnă.

Guvernanții mizează probabil pe spiritul patriotic al minerilor, care nu ar lăsa sistemul energetic să intre în colaps. Nu se face să avem o grevă acum, la minus 20 de grade Celsius noaptea, să le înghețe țurloaielor ălora din Ministerul Energiei, care blochează planul de restructurare de la CE Oltenia.

Situația este atât de gravă la CEO, încât minerii abia pot da 20.000 de tone de cărbune pe zi pentru Rovinari, și consumul este de 24.000 de tone. Cu sau fără grevă, stocul se poate epuiza în câteva zile, noroc că de vineri se lucrează cu doar două grupuri. Cel mai rău stă cariera Roșia, blocată în toate părțile. În depozitul ăla nou, în care s-au băgat milioane de euro, abia dacă sunt două mii de tone de cărbune.

La Turceni ar mai fi ceva pe stoc, că termocentrala lucrează cu un grup. Oamenii se miră că mai merge și ăla, că Jilț Nordul are toate utilajele blocate de alunecarea aia de teren de la începutul anului, Sudul e blocat și el pe toate părțile, iar Peșteana abia trimite câteve o navetă de cărbune pe zi.

Mineri, fiți patrioți! Nu faceți grevă acum, că România va fi bocnă în două zile. Țara are nevoie de sacrificiul vostru.

Vizualizări: 4,329

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: