Eveniment

Muncitor prins sub un mal de pământ

O persoană a fost prinsă sub un mal de pământ în localitatea gorjeană Plopșoru, în timp ce efectua lucrări  la rețeaua de apă.

Lucrătorii ISU Gorj au fost solicitați să intervină joi, în jurul orei 11:00, pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un mal de pământ care s-a surpat peste o persoana în comuna Plopșoru.

„La fața locului s-au deplasat echipaje de pompieri din cadrul Secției de Pompieri Turceni și Detașamentul de Pompieri Tg-Jiu cu o autospecială pentru descarcerare, un autocamion, un container multirisc, o ambulanță SMURD și un echipaj SAJ Gorj. Persoana care a fost surprinsă sub malul de pământ a fost scoasă, este conștientă și este evaluată medical de către echipajele specializate sosite la fata locului”, a transmis ISU Gorj.  

Update; Echipajele sosite la fața locului au constatat că două persoane de sex masculin, în vârstă de 47, respectiv, 49 de ani, au fost scoase de sub malul de pământ de către colegii alături de care efectuau lucrările la rețeaua de apă. Cele două persoane au fost evaluate medical la fața locului, iar apoi au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale. 

Foto arhiva

Vizualizări: 1,203

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: