Ultima oră
Primul impozit eliminat de guvernul Luca Niculescu

Guvernul propus de Luca Niculescu își asumă eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) începând cu 1 ianuarie 2027, potrivit Programului de guvernare pentru perioada 2026-2028 depus joi în Parlament de premierul desemnat.
Documentul arată că măsura va fi aplicată fără posibilitatea amânării și că impactul bugetar al eliminării taxei este deja luat în calcul.
Executivul argumentează că IMCA taxează cifra de afaceri și nu profitul efectiv al companiilor, afectând investițiile și competitivitatea mediului de afaceri. Din acest motiv, noul Guvern consideră că renunțarea la acest impozit este necesară: „IMCA se elimină de la 1 ianuarie 2027, cu impactul inclus în buget și fără nicio prorogare. IMCA penalizează cifra de afaceri în locul profitului real, descurajează investițiile și afectează competitivitatea companiilor, motiv pentru care eliminarea sa este esențială pentru un mediu fiscal echitabil și predictibil”.
În programul de guvernare se mai precizează că „IMCA dispare de la 1 ianuarie 2027, conform OUG nr. 89/2025. Guvernul nu va promova niciun act care să amâne, să suspende sau să modifice eliminarea lui.”.
Vizualizări: 303
