Ultima oră

Mesajul lui Weber pentru viitorul ministru al Energiei

Să nu aibă aceeași abordare ca miniștrii PNL! E așteptarea deputatului Mihai Weber de la viitorul ministru al Energiei. Mihai Weber speră ca Dumitru Chisăliță, propus pentru acest post, să înțeleagă că e nevoie de cărbune și de Complexul Energetic Oltenia și să lupte pentru viitorul acestuia. 

 

„Am avut discuții cu toți miniștrii. Cu unii nu am avut cale de comunicare, dar cu alții am găsit modalități de a comunica și de a obține ceva. Vreau să fac trimitere doar la anumite persoane la care ne-am izbit de zid, n-am găsit soluții pentru că au fost alte interese și nu a fost o prioritate pentru mulți, inclusiv pentru premierul Bolojan, când au fost parte din reprezentanții sindicatelor și angajaților și li s-a spus categoric Nu, nu, nu se poate! La orice. Eu nu vreau să existe acest gen de abordare la viitorul ministru și să ia în calcul că această unitate economică e vitală pentru țară. E un pilon esențial al Sistemului Energetic Național, asigură echilibrul și acea independență de care are nevoie orice țară”, a declarat deputatul Mihai Weber.

 

Weber a mai adăugat că speră ca activitatea minieră să continue și după anul 2030.

 

 

„Mă aștept să înțeleagă că producția de energie pe bază de cărbune să continue și să nu aibă aceeași abordare pe care au avut-o miniștrii PNL și, mai ales, Ghinea, când a spus că nu are nevoie de cărbune și că această unitate trebuie să-și închidă porțile la sfârșitul lui 2025”, a mai adăugat liderul PSD Gorj, într-un interviu la Radio Infinit.

Vizualizări: 47

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: