Actualitate

Muncă “la negru”, la pensiune

Șase salariați fără contract de muncă au fost găsiți la două pensiuni din Rânca, în timpul unui control făcut de Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj. Amenzile au fost usturătoare, câte 20.000 de lei pentru fiecare angajat “la negru”.

„Domeniul turismului este, în continuare, un domeniu cu un grad ridicat de incidență a muncii fără forme legale de angajare, motiv pentru care reprezintă un obiectiv permanent în acțiunile de control ale inspectorilor de muncă în perioada următoare”, a declarat George Octavian Romanescu, inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.

În perioada 01-05 februarie 2021, Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a efectuat 28 de controale pentru verificarea respectării legislației muncii de către angajatori, în domeniul relațiilor de muncă, al securității și sănătății în muncă, precum și controale în vederea limitării răspândirii SARS-CoV-2.

Au fost aplicate 22 de sancțiuni, valoarea amenzilor fiind de 195.000 de lei. De asemenea, pentru deficiențele constatate, s-au dispus 88 de măsuri de remediere, ce trebuie duse la îndeplinire într-un termen stabilit de către inspectorii de muncă, a transmis ITM Gorj.

Vizualizări: 664

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: