Actualitate

Ministrul Energiei implică sindicatele în recalificarea minerilor. De fapt, le cumpără tăcerea!

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, şi preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, au semnat vineri Memorandumul "Servicii de profilare pentru forţa de muncă ce urmează a fi disponibilizată din cadrul Societăţii Complexul Energetic Hunedoara", se arată într-un comunicat al ministerului.

Ministrul face apel și la alte confederații sindicale să se implice în acest demers. Este probabil doar o cumpărare a tăcerii sindicatelor în perioada de transformări care va urma. Unii se vor umple de bani recalificând minerii și energeticienii, deși nu este clar în ce meserii. În loc să fie stabilite întâi alternativele economice, în loc să spună prima dată ce activități vor fi dezvoltate, ei aruncă bani pe recalificări în meserii căutate probabil în alte țări.

“Vreau să transmit un apel către alte confederaţii sindicale: îi invit să se alăture acestui demers pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie", a declarat Virgil Popescu, ministrul Energiei.
La rândul său, preşedintele BNS a precizat că în această perioadă a reuşit împreună cu reprezentanţii Ministerului Energiei să identifice şi să promoveze măsurile pasive pentru sprijinirea celor care urmează să îşi piardă locurile de muncă.

"Acesta însă este doar un prim pas dintr-o operaţiune complexă care presupune ca pe lângă profilarea fiecărui lucrător, ce urmează să fie disponibilizat, să pregătim şi un pachet de informaţii relevante despre potenţialul individual al fiecăruia. Este extrem de important să lucrăm şi la setul de măsuri active de care aceşti lucrători vor trebui să beneficieze în lunile care urmează, cât şi la identificarea şi promovarea unor noi alternative economice care să asigure locuri de muncă de calitate pentru lucrătorii din Valea Jiului. În două săptămâni vom deschide împreună dialog cu cei de la MIPE cărora le vom prezenta propuneri de proiecte şi programe ce ar trebui incluse în cadrul Programului Operaţional "Tranziţie Justă", a declarat Dumitru Costin.

Experţii BNS vor primi un spațiu dotat cu facilităţi pentru activităţi specifice de birou în care se pot întâlni cu salariaţii ce urmează a fi disponibilizaţi, respectând regulile de distanţare impuse în această perioadă, mai transmite Ministerul Energiei.

De asemenea, se va oferi sprijin din partea Biroului Resurse Umane în vederea programării salariaţilor ce urmează a fi disponibilizaţi pentru sesiunile de profilare cu experţii BNS şi pentru prelucrarea datelor din dosarele de personal ale celor ce vor fi disponibilizaţi, dar şi o sală pentru întâlniri de grup cu persoanele ce urmează a fi profilate.

Ulterior, BNS va utiliza bazele de date astfel create şi profilele ocupaţionale exclusiv în vederea asistării acestor persoane pentru reintegrarea lor pe piaţa muncii locală sau regională.

Chiar și din modul în care este transmis comunicatul de către Ministerul Energiei ne dăm seama că sunt bani aruncați, să aibă unii niște oase de ros.

Vizualizări: 6,269

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: