Eveniment

Mașini distruse de doi șoferi beți

Un bărbat în vârstă de 31 de ani din Turburea a fost protagonistul unui eveniment rutier care a avut loc sâmbătă, pe drumul județean DJ 661, în localitatea Turburea. Aflat sub influența alcoolului, într-o curbă la stânga, acesta a pierdut controlul volanului mașinii pe care o conducea, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care era parcat pe partea dreaptă a sensului de mers.

După ce a fost supus testării cu aparatul etilotest, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au constat că acesta băuse înainte să se urce la volan. ”Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind transportat la spital, pentru recoltarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a transmis IPJ Gorj. 

Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul, pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului.

Pentru aceeași infracțiune este cercetat penal și un tânăr de 22 de ani din Drăguțești. Acesta a fost depistat duminică în trafic de polițiștii din Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Victoriei, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma verificărilor, oamenii legii au aflat că, anterior, acesta a fost implicat într-un eveniment rutier și că fugise de la fața locului. ”Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că tânărul ar fi condus un autoturism, pe DN 66 Romanești, și ar fi fost implicat într-un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale, plecând de la fața locului după producerea acestuia”, conform IPJ Gorj.

 

 

Vizualizări: 1,416

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: