Eveniment

Mașină de poliție, lovită de un taximetrist

O persoană a fost rănită sâmbătă, 4 iunie, după ce taxiul în care se afla a intrat în plin într-o mașină de poliție aflată în misiune.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a transmis, printr-un comunicat de presă, că sâmbătă, în jurul orei 17.40, poliţiştii rutieri au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier, pe bulevardul 1 Decembrie 1918 din municipiul Constanţa, în care a fost implicată o autospecială de poliţie.

„Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că impactul s-a produs între un autoturism, condus de o femeie, de 29 de ani, care efectua transport de persoane în regim taxi, şi autospeciala de poliţie, condusă de un poliţist din cadrul Secţiei 4, în vârstă de 38 de ani. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală uşoară a unui pasager aflat pe bancheta din spate, în vârstă de 45 de ani”, precizează comunicatul de presă.

Sursa citată menţionează că poliţiştii se aflau în misiune, circulau regulamentar la intersecţia, de tip sens giratoriu, a bulevardului 1 Decembrie 1918 cu strada Bucureşti, iar autospeciala avea semnalele acustice şi luminoase în funcţiune.

Poliţiştii au întocmit în cauză un dosar de cercetare penală.

Vizualizări: 4,898

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: