Eveniment

La volan după un vin fiert

Un bărbat din comuna gorjeană Lelești a fost condamnat la 4275 de lei, reprezentând 285 de zile amendă penală, pentru că a condus băut și având permisul anulat. Pedeapsa a fost pronunțată în această săptămână de Judecătoria Târgu Jiu.

“S-a reținut că la data de 04.12.2021, in jurul orelor 21:05, fiindu-i efectuat semnal regulamentar de oprire, inculpatul ##, în timp ce se afla la volanul autoturismului marca Peugeot, pe DJ 672 D în localitatea Lelești, nu s-a conformat semnalului de oprire, continuând deplasarea pe DJ 672 B Frățești, unde a fost oprit de organele de poliție. Cu ocazia controlului s-a constatat că acesta are permisul de conducere anulat, iar cu ocazia testării cu aparatul etilotest la orele 21:19, a rezultat o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat”, se arată în documentul de la instanță.

Șoferul și-a recunoscut fapta, spunând că a consumat cantitatea de 500 ml vin fiert, la domiciliul surorii sale, după care a condus autoturismul pe drumurile publice, cu intenția de a ajunge la locuința sa.

Acesta a scăpat doar cu amendă penală, deși are antecedente. Sentința nu este definitivă.

Vizualizări: 657

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: