Anchetă

În nici două ore, a prădat trei magazine din Motru 

Un mehedințean în vârstă de 43 de ani a fost condamnat la pedeapsa amenzii penale în cuantum de circa 4000 lei, după ce a prădat trei magazine care desfășoară activitate în municipiul Motru. A reușit să fure numeroase produse de pe rafturile acestora, și asta doar în decursul a nici două ore. 

Este vorba de furturi săvârșite de acesta în data de 30 iunie 2020. Hoțul a ajuns în Gorj, la Motru, în jurul orelor 09.00, cu o mașină de ocazie. A intrat într-un magazin din oraș de unde a sustras produse precum parizer, salam, pastă de dinți sau conserve. 

”Inculpatul a săvârșit fapta prin introducerea bunurilor luate de pe rafturile raioanelor cu produse alimentare și cu produse industriale ale magazinului în buzunarele interioare ale gecii pe care o purta, iar după ce a părăsit incinta acestuia, le-a depozitat în rucsacul pe care îl avea asupra sa”, se arată în hotărârea Judecătoriei Motru.

Apoi, acesta s-a deplasat la un magazin situat pe Aleea Teilor, în incinta căruia a pătruns în jurul orei 10.00. Și de aici a furat diverse produse, precum pastă de dinți, antiperspirant, șampon, parfum, bluze de trening. A părăsit incinta magazinului fără să achite prețul produselor luate de pe rafturile raioanelor acestuia, după care a mers la următorul. 

De pe rafturile celui de-al treilea magazin a luat și a introdus în buzunarele interioare ale gecii pe care o purta o pereche de balerini, șosete și tricouri. ”La ora 10.50, inculpatul a părăsit incinta magazinului fără să achite prețul produselor luate de pe rafturile acestuia, depozitând aceste bunuri în rucsacul în care se aflau și bunurile sustrase de la primele două magazine, pe care îl lăsase în zona special destinată de la intrarea în magazin”, se mai arată în document. 

A fost prins rapid, după ce reprezentantul unei societăți a alertat polițiștii. Oamenii legii l-au indentificat pe DN67, în timp ce aștepta o mașină de ocazie pentru a se întoarce la domiciliu. 

La percheziția rucsacului purtat de acesta au fost identificate bunurile sustrase de la cele trei magazine din Motru, care au fost ridicate și restituite reprezentanților magazinelor păgubite. În cursul urmăririi penale, hoțul a recunoscut și regretat faptele săvârșite și a participat la reconstituirea dispusă de organele de poliție, indicând în detaliu succesiunea lor și modul de operare.

Judecătorii au hotărât ca acesta să execute pedeapsa de 3990 lei amendă penală, corespunzătoare a 399 zile - amendă, cuantificată la câte 10 lei per zi – amendă. Astfel, a scăpat de detenție de moment. Magistrații i-au atras atenția că în situația în care, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate va fi înclocuit cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.

Hotărârea pronunțață în data de 1 septembrie de magistrații Judecătoriei Motru poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. 

Vizualizări: 4,941

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Anchetă:

Citește și: