Actualitate

Iovan: Problema este pentru cei care rămân

Sunt discuții între liderii sindicali cu privire la plățile compensatorii pe care le vor primi sutele de salariați de la Complexul Energetic Oltenia care vor fi disponibilizați în acest an. Cei care protestează în Piața Prefecturii Gorj spun că ar fi trebuit cel puțin 16 salarii compensatorii, dar cei care au semnat actul adițional au fost de acord să se dea între unul și 11 salarii, în funcție de cât timp mai are fiecare până la la pensie.

Președintele Sindicatului Energia Turceni, Eugen Iovan, membru în comisia de negociere, spune că problema este pentru cei care rămân, nu pentru cei care pleacă.

Acesta spune că cei plecați vor sta acasă cu trei mii de lei pe lună până când vor ieși la pensie, dar greu va fi pentru cei care rămân.

Iovan a spus că ministrul Energiei a promis că va susține ordonanța pentru acordarea unui venit de completare pentru cei concediați. Liderii celor patru federații care reprezintă salariații din Complexul Energetic Oltenia au cerut din nou o întâlnire cu ministrul, pentru a afla în ce stadiu este aprobarea planului de restructurare.

Nicu Bunoaica, inițiatorul protestului, a spus că oamenii din producție vor primi de fapt între 1 și 6 salarii compensatorii, ceea ce i se pare bătaie de joc. 

Vizualizări: 3,205

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: