pamFLEȚI

Învățați să puneți prezervativ pe "ștuțul" porcului! De hrănit... îi duceți la autoservire!

Nu, nu este o glumă. Normele UE ne obligă să aplicăm o serie de restricții din cauză de măsuri de biosecuritate, cică! Executanți și iubitori de anomalii cum suntem, ANSVSA a și creionat pentru "înapoiații" din noi un proiect de OUG conform cu cererea civilizației bruxelleze. 

Ioan Ladoşi, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România, a transmis: „Sunt câteva reguli de bază pe care le respectă toţi crescătorii de porci din UE şi nu trebuie să existe excepţii"(Digi 24)

Unul din punctele atinse este interzicerea futerii porcilor, dacă ulterior duce la reproducere!!!! Asta vizează persoanele fizice (țăranul de rând). Lesne de înțeles că, pentru a nu încălca legea, dacă nu-i castrăm, trebuie să ne specializăm în montă. Montă de prezervativ porcin, vreau să spun. Știți că porcul are "ștuțul" mai... sfredel așa, trebuie pus prin înșurubare... eheee... misiune grea! 

Hai că se poate, nimeni nu s-a născut învățat. Nu v-am sugerat nimic pentru femelă, asta fiindcă nu există sterilet, dar avem anticoncepționale. Ca soluție de avarie... aplicați un dop de plută în "geugea". 

Răsfoind proiectul ăstora, mai vedem un punct care ne lovește fix în moalele capului, cu ricoșeu în buzunar! Celebrele lături sunt interzise! "Să nu hrănească porcinele cu resturi alimentare și să elimine subprodusele de origine animală, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1069/2009;" Cu maxim de respect, băi, tembelilor, dar nu ne dați și nouă rețeta chinezilor? Că ăia urcă pe vapor purcelușul de lapte și ajunge la noi de 100 kg. 

Sau, când importați de la ei și voi doar ștampilați produsele cu parafa mUE, nu se pune. Nu se pune, că apoi ne-o livrați nouă prin retalierii voștri, vreau să spun. 

Este sănătate curată!! Când punem în tigaie o fleică de carne importată, vedem că după procesare mai rămâne o jumară! Porcul devine din nou purceluș. 

Hai să vă mai dau un paragraf debitat de impunerile care ne sunt impuse. Zice așa: "Să amenajeze dezinfectoare pentru încălţăminte, atât la intrarea, cât şi la ieşirea din exploataţie/ adăpost". Gata, mă! Mâine plec la țară să-i inițiez pe ai bătrâni. Vălăul (troaca) îl scot din coteț și pun în el dezinfectant unde să clătim galoșii. În locul trocii pun o perfuzie și aștept să importați voi rețeta de la chinezi. Amin!

Vizualizări: 3,963

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din pamFLEȚI:

Citește și: