Actualitate

Intervenție brutală a poliției, pentru a sparge o petrecere. 132 de arestări! - VIDEO

Poliţia belgiană a arestat 132 de persoane, sâmbătă, în timpul dispersării unei petreceri dintr-un parc din Bruxelles, care fusese interzisă de autorităţi.

Dispersia a fost brutală, cu jandarmi călare, în timp ce polițiștii au intervenit cu tunuri cu apă. Incidentele sporadice au avut loc în parc până la ora 21:00, a spus poliția.

 
Din cauza unui jet de apă, o persoană a rămas inconştientă şi alte 14 au fost rănite uşor, dintre care una rănită de un cal al Poliţiei. Trei poliţişti au fost spitalizaţi şi zece au fost răniţi uşor. 

Adunarea a fost organizată prin intermediul reţelelor sociale pentru a protesta faţă de restricţiile impuse în lupta contra pandemiei. Au fost prezente între 1.000 şi 2.000 de persoane.

O adunare similară organizată de 1 aprilie a reunit aproape 2.000 de persoane în acelaşi parc, dar a degenerat în confruntări când Poliţia a intervenit pentru a evacua spaţiul. Autorităţile au fost nevoite să trimită întăriri pentru a restabili ordinea.

Sâmbătă au intervenit 600 de poliţişti, mai multe tunuri de apă şi o unitate de jandarmi călare. Ei s-au poziţionat în jurul parcului, înainte de sosirea participanţilor.

Premierul Alexander De Croo le-a cerut oamenilor cu o zi înainte să nu participe la o manifestare interzisă.

Vizualizări: 1,891

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: