Actualitate

Suspendarea judecătorului Grecu, analizată pe 12 mai

Cazul magistraților acuzați că fac politică pe paginile de socializare va fi analizat de Inspecția Judiciară pe 12 mai. Este vorba de gorjeanul Laurențiu Grecu, fost procuror, acum judecător la Mehedinți, dar și de magistrații Dragoș Călin de la Curtea de Apel București și Alina Mihaela Gioroceanu de la Tribunalul Olt.

Șeful Inspecției Judiciare, Lucian Netejoru, cere CSM suspendarea a trei judecători pe motiv că ar fi adus atingere prestigiului justiției, prin discuțiile avute pe un grup de Facebook. 

Potrivit documentului Inspecției Judiciare, Lucian Netejoru a dispus în 29 martie sesizarea din oficiu a Inspecției, invocând un articol în care erau prezentate presupuse discuții între magistrați de pe un grup de Facebook intitulat "Forumul magistraților", din care ar face parte aproximativ 2.000 de magistrați.

În procesul verbal de sesizare din oficiu se arată că "postările aparțin mai multor judecători și procurori pe care jurnalistul le cataloghează având un profund caracter politic și ar conține jigniri la adresa unor politicieni, magistrați și jurnaliști, dar și atacuri la adresa unor instituții publice."

 

Sute de judecători şi procurori au transmis Consiliului Superior al Magistraturii o scrisoare deschisă în care şi-au exprimat „profunda îngrijorare” după ce Inspecţia Judiciară a demarat cercetarea disciplinară împotriva a opt judecători, propunând chiar suspendarea a trei dintre ei pe durata derulării procedurilor.

„Atragem atenţia că printre magistraţii vizaţi de aceste acţiuni ale Inspecţiei Judiciare sunt judecători care au sesizat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu trimiteri preliminare care au vizat, printre altele, şi organizarea şi funcţionarea Inspecţiei Judiciare. Totodată, toţi aceşti magistraţi au criticat modificările controversate aduse legilor justiţiei în perioada anilor 2017-2020”, se arată în textul scrisorii.

Semnatarii solicită public Consiliului Superior al Magistraturii ca, „în limitele competenţelor constituţionale şi legale”, să apere independenţa justiţiei şi dreptul la viaţă privată al magistraţilor.

Vizualizări: 3,441

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: