Anchetă

Încă patru medici, vizați în dosarul pensionărilor ilegale

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj anunță că procurorul care se ocupă de dosarul pensionărilor pe caz de boală, pe bază de mită, a dispus ieri extinderea acţiunii penale cu privire la alţi patru inculpaţi în cauză.

Este vorba de patru medici, care au fost puși sub control judiciar.

“1.Inculpata C.A., având calitatea de medic în cadrul Serviciului de Evaluare Complexă a Persoanelor cu Handicap din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj, cu atribuţii în domeniul analizării înscrisurilor medicale depuse de către solicitanţii de certificate de încadrare în grad de handicap şi de a întocmi referate şi a formula propuneri către comisia de acordare a certificatelor menţionate.

Cu privire la aceasta, se fac cercetări privind săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată, faptă prevăzută de art. 289 alin 1 Cod penal cu aplicarea  art. 35 Cod penal (2  acte materiale), trei infracţiuni de instigare la fals intelectual, prevăzute de art. 47 Cod penal raportat la art. 321 Cod penal  şi două infracţiuni de complicitate la înşelăciune, prevăzute de art. 48 Cod penal raportat la art. 244 alin. 1 şi 2 Cod penal.

2. Inculpatul Ş.N., având calitatea de medic în cadrul Serviciului de Evaluare Complexă a Persoanelor cu Handicap din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj, cu atribuţii în domeniul analizării înscrisurilor medicale depuse de către solicitanţii de certificate de încadrare în grad de handicap şi de a întocmi referate şi a formula propuneri către comisia de acordare a certificatelor menţionate, cercetat cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, faptă prevăzută de art. 289 alin 1 Cod penal cu aplicarea  art. 35 Cod penal.

3. Inculpatul G.T,  având calitatea de medic oftamolog, cercetat pentru  săvârşirea infracţiunilor de  luare de mită, faptă prevăzută de art. 289 alin 1 Cod penal şi fals intelectual, faptă prevăzută de art. 321 Cod penal.

4. Inculpata G.E,  având calitatea de medic de familie, cercetată pentru  săvârşirea infracţiunii de  fals intelectual, faptă prevăzută de art. 321 Cod penal.

Cu privire la cei patru inculpaţi menţionaţi mai sus, procurorul a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 17.01.2024”.

Pentru efectuarea urmăririi penale în cauză, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj colaborează cu lucrători de poliţie din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Gorj,  Direcţiei Generale Anticorupţie Bucureşti Structura Centrală, Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Gorj, Direcţiei de Operaţiuni Speciale Bucureşti şi Serviciului Judeţean de Operaţiuni Speciale Gorj.

“Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”, mai arată sursa citată.

Vizualizări: 2,691

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Anchetă:

Citește și: