Anchetă

Daune uriașe cerute de un deținut

Un deținut din Penitenciarul Târgu Jiu solicită daune de 600.000 de lei, ca urmare a condițiilor grele pe care este nevoit să le suporte.

“În motivarea cererii, reclamantul a arătat că i-au fost încălcate următoarele drepturi prevăzute de actele normative mai sus enunţate, respectiv: cazare în condiţii de supraaglomerare; hrană necorespunzătoare bolilor de care suferă; hrană cu sare şi alte alimente interzise bolilor de care suferă; lipsa condiţiilor de igienă; celule (camere) infestate cu ploşnite, gândaci, şoareci, şobolani etc; instalaţii sanitare insuficiente; lipsă aer proaspăt; lipsă lumină naturală; acces restricţionat la toaletă; lipsă aerisire corespunzătoare; plimbătoare foarte mică, fără posibilităţi de mişcare fizică (exerciţii) cu timp foarte scurt pentru regimul de executare semideschis de 3,5 ore, insuficient pentru o perioadă de 24 ore; acces restricţionat la apă caldă; paturi cu saltele incomode, degradate, urât mirositoare; prize neasigurate contra vandalismului; lipsă garderobă; apă infestată cu calcar, clor şi alţi microbi; camere cu mucegai şi igrasie; lipsă scaune şi mese pentru servirea mesei; nerespectarea temperaturii optime de 19 grade Celsius în cameră pe timpul iernii”, se arată în documentul de la instanță.

Tribunalul Gorj i-a respins cererea. “Tribunalul constată că reclamantul nu a completat lipsuri esențiale ale cererii de chemare în judecată constând în indicarea denumirii pârâților și a sediului acestora, precum și precizarea motivelor de fapt ale acțiunii prin indicarea în concret a unităților de detenție cu privire la care invocă condițiile necorespunzătoare de detenție și perioada în care s-a aflat în fiecare unitate de detenție precizată, lămuriri în lipsa cărora procedura judiciară declanșată nu poate fi continuată”, se arată în decizia din 12 ianuarie.

Vizualizări: 1,449

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Anchetă:

Citește și: