Ultima oră
Sistemul de facturare al Hidroelectrica, indisponibil până în 10 august

Sistemul de facturare al Hidroelectrica va fi indisponibil până în 10 august. Compania transmite că are nevoie de timp pentru a-și adapta sistemele după modificarea TVA
Sistemul de facturare al Hidroelectrica va fi indisponibil până în 10 august deoarece sunt necesare modificări din cauza modificării TVA, transmite Agerpres.
”Având în vedere modificările legislative privind majorarea cotei de TVA aplicabile energiei electrice de la 19% la 21%, este necesară adaptarea sistemelor noastre informatice la noile reglementări. Astfel, în perioada 1 -10 august, sistemul nostru informatic de facturare nu va putea emite, storna sau corecta facturi de energie electrică, atât pentru clienţii casnici, cât şi pentru clienţii business”, a transmis Hidroelectrica.
Potrivit companiei, toate celelalte servicii – contractare, intermedierea relaţiei cu operatorii de distribuţie, alocarea plăţilor deja efectuate, etc. – vor fi disponibile în continuare.
TVA creşte de la 19% la 21%, iar cotele reduse de 5% şi 9% sunt înlocuite cu una de 11% şi cresc şi accizele, începând de la 1 august, odată cu intrarea în vigoare a majorităţii măsurilor incluse în primul pachet de austeritate pentru care Guvernul Bolojan şi-a asumat răspunderea în Parlament.
Vizualizări: 467