Politică

“Hai la treabă!”, dar după priveghi

Ironii pe seama unei fotografii cu liberali resemnați că vor câștiga de nu vor mai putea alegerile de anul viitor. Câțiva primari așezați în jurul „domnului președinte” Iordache, cu privirile plecate, alții privind în gol, prefectul căzut și el pe "gânduri comemorative", consilieri județeni care abia așteaptă să termine „șefu’” de vorbit. Parcă-s la priveghi. Și sunt. Al PNL-ului din Gorj.

Poza a devenit ținta glumelor pe Facebook. Primarul Marcel Romanescu l-a ironizat pe senatorul Iordache: „E evident că sunteți pe drumul cel bun!”, le-a transmis.

“Citesc entuziasmul din fotografie și privirile celor surprinși sugerează că ceea ce a rămas din PNL Gorj va câștiga alegerile! Numai că, de când s-a făcut poza și până acum, au mai plecat niște oameni și am vaga impresie că nici nu știți câți mai sunteți pe acolo. Nu știu cum s-a întărit organizația prin plecarea oamenilor care au câștigat alegerile, dar abia aștept să văd. Este evident ca sunteți pe drumul cel bun”, e mesajul primarului Marcel Romanescu.

Câteva ore mai târziu, dacă tot s-au întâlnit la BPJ, liberalii și-au făcut o poză de grup să-și arate forța. Și dinții. Pentru că au râs la poză ca să vadă lumea că nu e niciun motiv de tristețe în partid. Doar că partidul în sine a ajuns o tristețe. Și nu mai râdeți! Dacă mai spuneți că liberalii încap într-un microbuz, greșiți! Când se mobilizează Ion, face de-un autobuz. În tot județul! Hai la treabă! 

P. S. - Cei pe care-i vedeți cu ochii în telefoane, cred că sunt din corul lui Porei. Nu, nu jucau Candy Crush, doar citeau slujba de pomenire. 

Vizualizări: 2,896

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: