Eveniment

Gorjean bătut crunt în secția de poliție

Un tânăr de 36 de ani din Țicleni a ajuns sâmbătă seara la spital cu multiple leziuni, având chiar și urme de bocanci pe față. Bocanci de jandarm, după cum a mărturisit tânărul Narcis Bobină, implicat într-o altercație care a avut loc aproape de miezul nopții la clubul Babylon din Țicleni.

Narcis Bobină este brancardier la spitalul din Târgu Cărbunești. Sâmbătă seara era cu un prieten la club, au făcut consumație și tot scandalul a pornit de la faptul că a vrut să achite nota cu cardul, neavând bani lichizi la el. “Am luat o bere, o pizza și m-am dus să plătesc cu cardul de salariu. Nu au POS acolo să plătesc cu cardul, trebuia bani cash. De acolo a plecat toată treaba, de la card, m-au îmbrâncit, că să ies afară. Copilul al mic al patronului m-a îmbrâncit”, a spus Bobină

Acesta spune că nu s-a opus când a fost scos din club, dar afară îl așteptau oamenii legii cu cătușele, să îl ducă la secție. “A venit un jandarm, a început să mă ia pe sus, mi-a pus cătușele, mi-a pus mâna pe față și mi-a intrat degetul lui în gură. Am spus: nu mai pot să respir!!! În acel moment, instinctiv, l-am mușcat pe un jandarm de deget”, a povestit Bobină.

Acesta recunoaște că era băut, dar nu beat! “Eram băut, nu am băut mult, dar mi s-a tăiat filmul. Ori mi-au pus ceva în băutură, nu-mi dau seama ce s-a întâmplat”, a explicat bărbatul ajuns la spital după ce ar fi fost bătut în secția de poliție.

“La secție m-au bătut. De la secție m-a luat și salvarea. Trei jandarmi și trei polițiști au fost. Mi-am pus mâinile pe față, dar dădeau, da. Jandarmii au dat. Era unul chelios așa, cu părul scurt și alb, cică are sală de fitness la Târgu Jiu”, a mai spus Narcis Bobină.

Bărbatul a fost dus chiar la spitalul la care lucrează, la Târgu Cărbunești, internat la Primiri Urgențe, apoi transferat la Psihiatrie. “M-au internat la urgență și de acolo la psihiatrie, vezi Doamne că de la mine a plecat. O să îmi scot certificat medico-legal. Mi-au zis să aștept până luni, când vine doamna doctor”, a declarat Bobină.

Genul de evenimente sunt frecvente prin cluburi, în unele situații vinovați sunt și clienții care, sub influența alcoolului, devin recalcitranți, dar în alte situații apare și excesul de zel al patronilor de localuri, susținuți, de regulă, de firme de bodyguarzi. 

În cazul de față, la cele relatate, deducem că și intervenția poliției și a jandarmeriei a fost una dusă la extrem. Nu poți avea o intervenție brutală decât spontan și cu circumstanțe. Ori, dacă "tăvăleala" are loc în sediul poliției, ulterior, mi-e teamă că se lasă cu o notă de plată... cu sau fără POS! 

Cu siguranță urmează o anchetă și se elucidează cazul. Una peste alta, ne-am obișnuit cu intervențiile organelor. Când trebuie să facă uz de bocanci, se scarpină în cap ca maimuțele și asistă, dar când prind câte un amețit, îl calcă pe cap ca pe șarpe, doar să-și arate vitejiile. Nasol!

Vizualizări: 8,466

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: