S-a terminat luna de miere în familia suveranistă! George Simion și foștii săi aliați de la POT au trecut de la declarații de susținere la un schimb de acuzații care arată cât de fragilă a devenit unitatea politică invocată până nu demult de ambele tabere.

Scânteia a aprins-o liderul AUR, care a susținut că partidul său ar fi câștigat alegerile parlamentare dacă nu ar fi existat formațiuni precum POT, pe care le-a catalogat drept „diversiuni”.

Cu alte cuvinte, în calculele lui George Simion, alegătorii POT ar fi trebuit să voteze AUR. Numai că voturile nu sunt proprietatea unui lider politic, oricât de mult și-ar dori acesta să le treacă în contabilitatea partidului.

Cei de la POT nu au rămas datori și au răspuns printr-un comunicat în care fostul aliat este făcut praf. „Patriotismul nu este proprietatea niciunui partid. Și în niciun caz a partidului AUR”, au transmis reprezentanții formațiunii conduse de Anamaria Gavrilă.

„George Simion este un politician expirat, fără cuvânt”, afirmă conducerea POT, care îl acuză de dezbinare și oportunism și anunță că se delimitează definitiv de acesta.

Și aici apare partea cu adevărat interesantă. În martie 2025, Anamaria Gavrilă își retrăgea candidatura la prezidențiale pentru a-l susține tocmai pe George Simion. La vremea respectivă, liderul AUR era un partener electoral acceptabil. Acum, partidul ei susține că este un politician în care nu se poate avea încredere.

Nici Simion nu pare mai împăcat cu trecutul. Partidul care i-a fost aliat a devenit, între timp, o diversiune care i-ar fi încurcat socotelile electorale.

Între timp, și Diana Șoșoacă își continuă atacurile la adresa liderului AUR, astfel că în tabăra celor care revendică reprezentarea suveranismului românesc disputele se poartă pe mai multe fronturi. În timp ce fiecare pretinde că reprezintă adevărata voce a suveraniștilor, foștii parteneri par să aibă o preocupare comună: să demonstreze că ceilalți nu sunt suficient de autentici.

Iar pentru alegătorii care au crezut în promisiunile de unitate, spectacolul oferă măcar o concluzie: în politica suveranistă, alianțele pot expira mult mai repede decât declarațiile despre principii.