Politică

George Simion, la protestul minerilor

Președintele AUR, George Simion, a anunțat că va fi prezent joi la protestul minerilor și energeticienilor din Piața Prefecturii Gorj. Un protest firav, în ciuda mizei, aceea ca parlamentarii să voteze o lege care să permită reducerea vârstei de pensionare a minerilor și energeticienilor.

În timp ce parlamentarii PNL și USR de la Gorj sunt rezervați, spunând că legea ar duce la pensionarea a mii de salariați ai Complexului Energetic Oltenia și implicit la închiderea companiei, protestatarii susțin că pot fi făcute angajări în locul celor care pleacă.

Protestul a fost inițiat de liderii unor sindicate mici din CE Oltenia, afiliate la Federația Energetica, dar se bucură de participarea liderilor de la Energia Rovinari, sindicat afiliat la Federația Națională Mine Energie.

FNME s-a delimitat de protest, prin atacurile lansate de președintele Dumitru Pîrvulescu. Celor de la Sindicatul Energia li s-a reproșat că protestează alături de Bunoaica. “Păi alături de cine să protestez, când federația condusă de Pirvulescu stă pe burtă!? Iar în altă ordine de idei mai bine aleg să protestez alături de Bunoiaca de o mie de ori, decât să trădez oamenii alături de Căldărușe. Pentru că nu Bunoiaca l-a ajutat pe Ciurel să ne taie drepturile, ci Căldărușe. Dar Pirvulescu a uitat și acum sunt frați de sânge! Câtă ipocrizie și nemernicie”, a replicat pe pagina de socializare Manu Tomescu, vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari.

George Simion va ajunge la protest la ora 16.00.

Vizualizări: 2,582

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: