antiVirale

Fostul premier Boris Johnson va fi redactor la Daily Mail

Fostul premier englez, Boris Jonson, care a demisionat din parlamentul de la Londra, va fi reporter la un cunoscut tabloid din Marea Britanie.

Tabloidul Daily Mail a confirmat, vineri, că fostul premier conservator britanic Boris Johnson va fi redactor la această publicaţie, după ce a demisionat din parlamentul de la Londra.

„Suntem încântaţi să-l anunţăm pe Boris Johnson drept noul nostru editorialist. Faimos ca fiind unul dintre redactorii cei mai ingenioşi şi originali în domeniu, editorialul lui Boris va apărea în Daily Mail în fiecare sâmbătă”, a semnalat pe Twitter cotidianul britanic, postare însoţită de un clip video cu fostul premier în diferite ipostaze, alergând în jurul casei sale sau vorbind în plenul Camerei Comunelor.

Boris Johnson, în vârstă de 58 de ani, a avut o îndelungată carieră jurnalistică înainte de a intra în politică şi a lucrat pentru publicaţiile The Times, The Daily Telegraph şi The Spectator.

 

Cotidianul Daily Mail, apropiat de Partidul Conservator britanic, a anunţat că-l va primi în rândurile sale pe Boris Johnson la o zi după ce o comisie a Camerei Comunelor a finalizat un raport în care concluzionează că fostul premier a minţit cu bună ştiinţă parlamentul în scandalul „partygate”, petrecerile desfăşurate la reşedinţa oficială a guvernului de la Downing Street în timpul lockdown-ului din pandemie.

Comisia a recomandat suspendarea lui Johnson din Camera Comunelor pentru 90 de zile dar el a ales să demisioneze din legislativ şi a calificat raportul parlamentar drept un „gunoi”.

După ce a părăsit postul de premier, în 2022, el a câştigat sume consistente din discursurile susţinute. Potrivit declaraţiilor de interese transmise parlamentului de la Londra, numai pentru trei discursuri din luna noiembrie Boris Johnson a primit peste 750.000 de lire sterline.

 

 

Vizualizări: 234

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din antiVirale:

Citește și: