Actualitate

Firmă din Târgu Jiu, amendată penal pentru vânzarea de încălțăminte contrafăcută 

Patronii unei firme din Târgu Jiu sunt buni de plată, după ce au vândut încălțăminte contrafăcută într-un magazin din municipiu. Societatea în cauză a fost amendată penal cu 9000 de lei. Cea care administrează afacerea, care a fost de asemenea judecată în acest dosar, a scăpat de pedeapsă, primind un avertisment. 

Totul a pornit de la un control efectuat în 27 mai 2021 de organele de cercetare penală din cadrul Serviciului de investigare a criminalităţii economice al IPJ Gorj. Oamenii legii au identificat la punctul de lucru al societății, situat pe strada 9 Mai, produse contrafăcute, respectiv mai multe perechi de încălţăminte nouă marca Fila, Karl Lagerfeld și Gucci, pentru care nu deţinea certificate de autenticitate emise de titularii de mărci.

Reprezentantul Fila Luxembourg SaRL a confirmat că produsele, respectiv 7 perechi de încălţăminte, ce purtau însemnele şi denumirea acestei mărci erau contrafăcute, constituindu-se parte civilă în procesul penal cu suma de 700 euro. De asemenea, a formulat plângere penală împotriva societății în cauză, solicitând tragerea la răspundere şi a persoanelor fizice implicate în administrarea firmei.

”Fiind audiată, în calitate de suspectă şi inculpată, administratora firmei, numita (…) a declarat că a achiziţionat articolele de încălţăminte descrise anterior din Complexul Comercial Dragonul Roșu Bucureşti, pe bază de factură, însă nu deţine autorizare din partea titularilor mărcilor, necunoscând că acestea au un regim special de comercializare. A mai declarat că a ales să comercializeze astfel de produse în scopul obţinerii unui profit, activitatea de comerţ desfăşurată constituind singura sursă de venit a familiei”, se arată în hotărârea Judecătoriei Târgu Jiu. 

Reprezentanții titluarilor celorlalte două mărci fie nu au dorit să întreprindă nicio acţiune pentru stabilirea caracterului contrafăcut al bunurilor, fiind vorba de puține articole, fie nu s-au considerat prejudiciate.

Având în vedere că nu are antecedente penale și a a avut în permanenţă o conduită procesuală pozitivă, de recunoaştere a faptei, magistrații au dispus renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de administratora societății, căreia i-au aplicat un avertisment. 

În schimb, societatea a fost amendată penal. Mai mult, împreună vor trebui să plătească 700 de euro către titluarul mărcii care s-a constituit parte civilă, câte 350 euro fiecare. De asemenea, încălțămintea contrafăcută a fost confiscată.

Hotărârea pronunțată în 14 octombrie de Judecătoria Târgu Jiu nu este definitivă și poate fi atacă cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. 

 

 

Vizualizări: 1,221

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: