Ultima oră
Un senator gorjean critică creșterea prețurilor la gaze și curentul electric!

România trece prin cea mai rece iarnă a ultimilor 10 ani. O spune Ionuț Sandu, senatorul AUR Gorj care critică scumpirile din ultima perioadă la gazele naturale și la curentul electric. Acesta spune că guvernații pentru români nu au oferit niciun ajutor, din contră, au crescut toate taxele.
“ În fața gerului din ultima lună, s-a dus sufletului și propaganda progresistă cu încălzirea globală. De altfel, în România, ultimii doi trei ani au fost mai plini de precipitații și vreme friguroasă decât ce s-a întâmplat prin pandemie.
Problema este alta. Guvernul Bolojan, ținut în brațe de unicul și inegalabilul Președinte ilegitim Nicușor Dan, taman acum a aflat adevărul lui Băsescu: iarna nu-i ca vara. Drept urmare, i-au lăsat pe români fără sprijin în fața facturilor colosale la energie. Curentul s-a scumpit cu peste 60%, iar consumul de gaze a crescut cu 17% față de anul trecut. Care a fost ajutorul dat de Executiv? 100 de lei pentru familiile vulnerabile, dar asta doar dacă și-au plătit impozitele. Și doar până în aprilie, atunci când au de gând să renunțe de tot la compensarea facturilor pentru gaze naturale.
Ca să nu mai spun că au fost cât pe ce să genereze un uriaș blackout pe fondul consumului sporit de energie în contextul unei producții totale mai mici în 2025 față de 2024. Noroc cu termocentralele pe cărbune care ne-au salvat și de data asta. Dacă ne luam după USeRiști și după ce negociaseră cu Bruxelles-ul pe vremea lui Cîțu, toată țara era congelată.
E drept că acest frig prelungit a arătat neputința administrațiilor locale din mai multe zone ale țării, acolo unde primarii își imaginau, probabil, că România e o țară pe ecuator. Jumătate din București nu are nici acum apă caldă și agent termic grație mandatelor lui Nicușor Dan. Craiova guralivei Olguța a rămas și ea fără căldură. Au fost probleme în anumite cartiere din Ploiești, din Timișoara, dar și din Drobeta Turnu Severin.”, transmite Ionuț Sandu, senator AUR Gorj.
Vizualizări: 82
