Social

FCU Craiova, victorie importantă cu Botoșani

Oltenii nu aveau voie să facă niciun pas greșit în partida împotriva moldovenilor, iar Giovanni Costantino a spus la conferința de presă că FCU ar face o mare greșeală dacă ar considera-o FC Botoșani victimă sigură. Astfel, FCU a tratat meciul cu seriozitate, deși la unii jucători ai alb-albaștrilor era de așteptat ca oboseala acumulată în timpul meciului cu FCSB din urmă cu câteva zile să își spună cuvântul.

FCU a început bine partida și în minutul 20, Bauza centrează către Chițu, care îi pasează excelent cu capul lui Lacroix, iar fundașul central, urcat din nou în ofensivă, îl învinge pe Ducan și își trece în cont al treilea său gol în tricoul lui FC Universitatea. După însctrierea golului, jocul devine unul încâlcit, iar până la pauză nu se mai marchează niciun gol.

În repriza a II-a, Pepe Bauza își intră în rol și demonstrează în cele din urmă de ce este la ora actuală cel mai bun decar din campionatul României. Chițu respinge o minge până la Blănuță, iar acesta îi pasează excelent lui Bauza, care pleacă pe contraatac din propria jumătate de teren, își ridiculizează adversarul direct și îl învinge printr-o execuție de efect pe Ducan înmin 76. 

În prelungirile partidei, Sidibe are șansa să facă 3-0, dar se încurcă în minge după ce scăpase spre poarta lui Ducan. Meciul se termină 2-0 și aduce trei puncte foarte importante în clasament pentru olteni.

Giovanni Costantino, antrenor FCU Craiova: ”Înainte de meci pot să spun că mi-a fost puțin frică, pentru că Botoșani sunt jos, dar nu joacă rău și au câțiva jucători de calitate. Nu a fost un meci ușor, dar vreau să-mi felicit jucătorii pentru că s-au luptat. Nu a fost ușor și am făcut încă un pas înainte”,

Vizualizări: 455

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: