Social

Deficit de medici radiologi la Spitalul Județean 

Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu organizează o selecție de oferte în vederea atribuirii contractului de prestări servicii medicale în specialitatea radiologie, în cadrul Serviciului de Radiologie și Imagistică Medicală. 

Durata contractului va fi până la finalul acestui an, cu posibilitate de prelungire în funcție de necesități, însă va exista și o clauză de reziliere, pentru situația în care postul va fi ocupat prin concurs. 

”Serviciile vor fi prestate la solicitarea prealabilă al medicului șef al Serviciului de Radiologie și Imagistică Medicală. Se vor încheia un număr de 2 contracte de prestări servicii cu program de 6 ore/zi, două zile pe săptămână, care vor acoperi necesarul de personal”, se arată în anunțul lansat de conducerea spitalului. 

Specialiștii interesați pot depune oferta de preț pentru ora prestată până în data de 23 februarie, pe e-mail sau la secretariatul unității medicale. 

Printre documentele solicitate se numără și certificatul care atestă specializarea în radiologie, precum și cel de exercitare a profesiei de medic, avizat anual. Selecția va avea loc în 28 februarie.  

Vizualizări: 559

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: