Anchetă

Curtea școlii, câștigată în instanță

Tribunalul Gorj a obligat Primăria Novaci să facă documentația necesară pentru a retroceda unei persoane 200 de metri pătrați, teren agricol. Problema este că terenul e în curtea școlii din Pociovaliștea. Decizia Tribunalului Gorj din 20 ianuarie 2021 este definitivă.

Instanța a obligat primăria din Novaci “să întocmească documentația în vederea emiterii titlului de proprietate și să o înainteze Comisiei Județene de fond funciar Gorj pentru suprafața de 200 mp validată prin HCJ nr. 3069/25.02.2002”.

Comisia Județeană de fond funciar a validat încă din 2002 cererea unei femei din Novaci pentru reconstituirea dreptul de proprietate pentru terenul agricol situat pe raza satului Pociovaliștea (în curtea Școlii Pociovaliștea), teren preluat de stat în perioada anilor 1968-1970.

De atunci și până acum, funcționarii primăriei nu au încheiat procesul-verbal de punere în posesie și implicit nu a fost eliberat titlul de proprietate.

Primăria Novaci a propus un schimb de terenuri cu care familia femeii a fost de acord inițial. Chiar a fost cu inginerul cadastrist din cadrul Primăriei Novaci la măsurat, delimitând acel teren, însă când să încheie procesul verbal de punere în posesie a motivat că terenul este traversat de un drum ce face legătura cu plaiul și nu a mai încheiat procesul verbal de punere în posesie. De cel puțin zece ori a fost omul la primărie pentru procesul-verbal, fără rezultat.

Pe cale de consecință a solicitat să i se dea terenul lui, despre care primăria spune că este ocupat de obiective sociale. În fapt este un teren de fotbal lăsat în paragină, pe care sunt depozitate lemne și nisip, după cum susțin proprietarii de drept.

Păcat că primăria ar fi avut totuși șansa să se înțeleagă cu familia, dar a preferat să o pună pe drumuri timp de nouă ani, iar acum curtea școlii va fi ciuntită.

Vizualizări: 1,989

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Anchetă:

Citește și: