Anchetă

Condamnat pentru deținere de droguri și conducere sub influența substanțelor psihoactive

Tribunalul Gorj a pronunțat o condamnare cu suspendare într-un dosar penal vizând fapte de deținere de droguri pentru consum propriu și conducere sub influența substanțelor psihoactive, comise de un bărbat din Rovinari.

Inculpatul, tinichigiu-vopsitor auto, a fost trimis în judecată de DIICOT – Biroul Teritorial Gorj, în baza rechizitoriului din noiembrie 2024, pentru deținerea fără drept a 0,92 grame de rezină de cannabis și conducerea unui autoturism sub influența THC, substanță psihoactivă derivată din cannabis.

La data de 27 august 2023, bărbatul a fost surprins de un echipaj de poliție în timp ce conducea autoturismul personal în orașul Rovinari, refuzând inițial să oprească la semnalul agenților. Ulterior, oprit într-o zonă izolată, a fost supus controlului corporal și al mașinii, unde au fost găsite fragmente vegetale ambalate în hârtie și o rolă de foițe pentru confecționarea țigaretelor artizanale. Inculpatul a recunoscut că drogurile îi aparțineau și că le achiziționase pentru consum propriu.

Testarea cu aparatul DrugTest a indicat prezența THC-5, iar buletinul toxicologic emis ulterior de INML a confirmat prezența canabinoizilor în sânge și urină.

Tribunalul Gorj l-a condamnat pe inculpat la: 6 luni închisoare pentru deținerea de droguri în vederea consumului propriu (Legea 143/2000); 1 an închisoare pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive (art. 336 alin. 2 Cod penal); 2 ani interzicerea dreptului de a conduce autovehicule.

În urma contopirii pedepselor și aplicării unui spor, instanța a stabilit o pedeapsă finală de 1 an și 2 luni închisoare, cu suspendare sub supraveghere pe o durată de 2 ani.

Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul este obligat: să se prezinte periodic la Serviciul de Probațiune; să urmeze un program de reintegrare socială; să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunității la Primăria Rovinari; să urmeze un curs de calificare profesională.

Instanța a dispus confiscarea drogurilor și a foițelor de țigări. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 4.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Sentința poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Vizualizări: 285

Alte articole din Anchetă:

Citește și: