Social

Când va fi gata Unitatea de Primiri Urgențe din Târgu Jiu

În această primăvară, va fi gata reabilitarea Unității de Primiri Urgențe din Târgu Jiu. Anunțul a fost făcut de Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj, care a mai transmis că UPU va avea și mobilier nou și echipamente medicale de ultimă generație.

Spațiul în care funcționează acum UPU va fi, de asemenea, modernizat. „În această primăvară, terminăm. E foarte greu să lucrezi atunci când nu poți evacua un spital. A trebuit să facem anumite discuții cu DSP, cu medicii, ca să asigurăm un flux al pacienților. UPU e pe ultima sută de metri. Colegii din SJU și cu medicul șef al UPU Smurd lucrează pentru dotarea cu partea de mobilier și ce este necesar pentru o clădire reabilitată și modernă. În 30 de zile, vor fi montate echipamentele medicale care sunt achiziționate din proiecte europene și buget local și se vor putea muta. Spațiul folosit acum de UPU va intra în reabilitare energetică”, a transmis Cosmin Popescu.

Și spitalul 700 este în șantier, iar Cosmin Popescu dă asigurări că lucrările vor fi gata chiar mai devreme decât și-a asumat constructorul în contract. „Pentru spitalul 700, suntem beneficiarii unui contract prin PNRR, cu o valoare de peste 25 de milioane de lei. S-a emis ordinul de începere a lucrărilor. Sunt în grafic cei care le execută. Când vremea va fi prielnică, ritmul de lucru și pe partea exterioară va fi altul. O să respecte graficul și chiar o să predea lucrarea în avans”, a mai anunțat Cosmin Popescu, la Radio Accent.

Pe lista investițiilor din sănătate, Consiliul Județean mai spune că vor fi făcute achiziții de aproape 30 de milioane de lei pentru echipamente medicale ce ar trebui să reducă infecțiile nosocomiale din unitatea medicală.

Vizualizări: 1,092

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: