Politică

Burduja nu caută vinovați, dar nici răspunsuri la "întrebările grele"

Deși restructurarea CE Oltenia se face cu frenezie, nimic din ce s-a promis că va înlocui energia pe cărbune nu s-a făcut.

Întrebat dacă îi va trage la răspundere pe cei responsabili de această stare de fapt – când s-a pus lacătul pe mai multe capacități ale CEO fără să răsară nimic în loc și nu e nicio realizare în județ nici cu banii promiși prin programul de Tranziție Justă - ministrul Sebastian Burduja a declarat: ”Răspunderea mea este în primul rând să găsesc soluții, nu vinovați. Și asta cred este și așteptarea dumneavoastră, cred”, a spus acesta în conferința de presă de astăzi, ținută la Prefectura Gorj. 

Întrebat despre cum va justifica aceste întârzieri ale investițiilor (anunțate cu surle și trâmbițe de Virgil Popescu), în fața Comisiei Europene, ministrul a spus: ”E o întrebare foarte grea. Împreună cu managementul companiei și toți cei implicați trebuie să analizăm foarte clar ce s-a întâmplat. Să vedem ce au făcut alte state europene care, poate, s-au confruntat cu situații similare și, apoi, să creăm acest document pentru comisie”, a mai precizat el.

Tragic de amuzantă reacția. - Întrebare grea, dar cu răspuns ușor d-le ministru. Celelalte state europene nu au închis capacitățile, ba din contră, au mai și deschis/redeschis! Acesta era răspunsul, pe cât de simplu, pe atât de corect. Îmi dau un 10! 

 

Vizualizări: 3,681

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: