Eveniment

Băut și cu viteză, pe o stradă din Târgu Jiu

Un bărbat din Târgu Jiu, șofer profesionist, a fost condamnat la 140 zile-amendă pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Pentru fiecare zi-amendă va trebui să plătească 15 lei.

Sentința dată zilele trecute de Judecătoria Târgu Jiu nu este definitivă. Fapta s-a petrecut anul trecut, în seara de 4 august, când gorjeanul a condus pe drumurile publice, respectiv pe strada Slobozia din Târgu Jiu, autoturismul marca Mecedes Benz, având o concentrație de alcool în sânge peste limita legală (1,28 g ‰, la ora 20:50 și 1,06 g ‰ la ora 21:50).

Șoferul a recunoscut că a băut un litru de vin, în cursul zilei, la o terasă din localitatea Stolojani. Ulterior, deşi a realizat că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, a urcat la volanul autoturismului pe care l-a condus pe strada Slobozia, fiind surprins de radar circulând cu viteza de 135 km/h în localitate.

Vizualizări: 943

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: