Anchetă

“Băieții deștepți” din energie, datori la o primărie din Gorj

Firma Energy Holding are o datorie de circa 200.000 de lei la o primărie din județul Gorj. Este vorba de Primăria Plopșoru, care încearcă să recupereze banii în instanță.

Mai exact, primăria s-a constituit parte civilă într-un dosar pentru delapidare, înregistrat la Tribunalul București la jumătatea lunii martie 2021.

Datoria s-a strâns ca urmare a faptului că Energy Holding a cumpărat în localitate aproximativ 70 de hectare de teren încadrat la curți-construcții și nu a plătit la primărie impozitul pe acest teren. 

Societatea Energy Holding, aflată acum în insolvență, a fost controlată de magnatul energiei Bogdan Buzăianu, om de afaceri elvețian, de origine română.

Compania a devenit celebră, imediat după anul 2000, pentru afacerile colosale cu energie ieftină, sub prețul pieței, luată de la Hidroelectrica. Bogdan Buzăianu, patronul de atunci al Energy Holding, și-a început afacerile cu compania de stat Hidroelectrica în 2004, când la putere era PSD, iar ministrul Industriilor – nașul său, Dan Ioan Popescu.

Scandalul a izbucnit în 2007, când președintele de atunci al României, Traian Băsescu, l-a acuzat pe Călin Popescu Tăriceanu – la acea dată premier – că protejează afacerile lui Bogdan Buzăianu. Băsescu a vorbit atunci despre băieții deștepți din energie, dar și despre cei fără noroc în viață.

În perioada 2006-2012, contractele păguboase cu Energy Holding au adus companiei Hidroelectrica pierderi de 1,4 miliarde de lei.

Vizualizări: 1,962

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Anchetă:

Citește și: