Anchetă

Au ținut dosarul în instanță până s-a prescris fapta

Un șofer din Gorj a fost achitat pentru patru infracțiuni la regimul rutier, pentru că dosarul a fost plimbat printre instanțe până când faptele s-au prescris.

Șoferul a comis faptele în 2016, când a fost depistat de către poliţie în timp ce conducea un VW Golf, pe DC 7 din localitatea Săcelu, fără a poseda permis de conducere. A spus atunci poliției că mașina soției avea o problemă și a condus-o ca să își dea seama despre ce este vorba.

După câteva luni, bărbatul de 45 de ani a fost prins în timp ce conducea un scuter Piaggio, pe DJ 665 din localitatea Maghereşti, comuna Săcelu, fără permis de conducere.
Scuterul nu era înregistrat şi avea montate plăcuţe cu număr fals, luat de la un vechi moped pe care l-a demontat.
În 2019, a fost pronunțată o primă condamnare la Judecătoria Novaci, de un an de închisoare cu amânarea pedepsei, fiind stabilit un termen de supraveghere de doi ani. Procurorii au atacat sentința, considerând că este „o soluţie excesiv de blândă” în raport de numărul mare de infracţiuni şi persistenţa infracţională a inculpatului dovedită şi de antecedentele penale ale acestuia.
Curtea de Apel Craiova a admis apelul, a desființat în totalitate sentința şi a restituit cauza spre rejudecare la aceeaşi instanță – Judecătoria Novaci.
În septembrie 2020, bărbatul a fost condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare, pedeapsa fiind suspendată pe un termen de supraveghere de 3 ani. Și de această dată, procurorii au atacat sentința, iar Curtea de Apel Craiova a trimis din nou cauza spre rejudecare, la Novaci.

În noiembrie 2021, s-a pronunțat o nouă sentință, de 2 ani şi 8 luni închisoare, instanța ținând cont de astă-dată de starea de recidivă. Bărbatul a atacat sentința. Apelul a fost admis de Curtea de Apel Craiova, care a desfiinţat în totalitate sentinţa atacată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru a treia oară.

Între timp, fapta s-a prescris și Judecătoria Novaci a dispus încetarea procesului penal cu privire la cele patru infracțiuni rutiere săvârșite de inculpat.

Vizualizări: 6,433

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Anchetă:

Citește și: