Eveniment

Amendată pentru că a mințit la 112 că e sechestrată 

Polițiștii care s-au deplasat la Baia de Fier, unde o femeie din Gorj a sunat la 112 pentru a anunţa că este sechestrată şi ameninţată cu moartea, au constatat că femeia a mințit.

O femeie de 34 de ani din comuna Teleşti, Gorj, a sunat la numărul de urgenţă 112 pentru a anunţa că este sechestrată şi ameninţată cu moartea. Aceasta a fost identificată de poliţişti și a recunoscut că apelul a fost unul fals şi că era o provocare în timpul unui joc.

Apelul a fost făcut duminică seară, din localitatea Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi, au anunţat luni reprezentanţii IPJ Mehedinţi.

”La data de 26 martie a.c., ora 20.42, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraş Baia de Aramă au fost sesizaţi telefonic de o persoană necunoscută cu privire la faptul că este sechestrată şi ameninţată cu moartea, ulterior terminalul mobil fiind închis şi nu s-a mai putut relaţiona cu persoana care a făcut sesizarea. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Poliţiei oraş Baia de Aramă care în urma verificărilor efectuate au stabilit că terminalul mobil de pe care s-a făcut apelul apare localizat pe o stradă din oraşul Baia de Aramă, iar din datele obţinute a fost identificat un imobil unde s-ar fi putut afla persoana în cauză”, a transmis IPJ Mehedinţi.

Considerând că e vorba de o persoană aflată în pericol, poliţiştii au intrat în locuinţă și au identificat apelantul, respectiv o femeie de 34 de ani.

La fața locului erau şase persoane, printre care şi o femeie de 34 de ani, din comuna Teleşti, judeţul Gorj. Aceasta a relatat poliţiştilor că în urma unei provocări primite în timpul unui joc, a apelat nejustificat Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 de pe telefonul mobil al unei alte persoane şi a sesizat faptul că este sechestrată şi ameninţată cu moartea, aspecte neconforme realităţii, după cum au constatat și polițiștii.

Aceștia au amendat-o pe femeie cu 400 de lei pentru nerespectarea prevederilor OUG 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă.

Vizualizări: 867

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: