Eveniment

Accident în Târgu Jiu

Accident în urmă cu puțin timp pe strada Barajelor din municipiul Târgu Jiu, între un autotren și un autoturism.

S-a intervenit cu două echipaje pentru descarcerare și două echipaje SAJ.

„În urma impactului au rezultat două victime de sex masculin, conștiente și cooperante. Au fost transportate la UPU pentru investigații medicale suplimentare”, potrivit ISU Gorj. 

Potrivit poliției, un bărbat de 68 de ani, din comuna Scoarța, în timp ce conducea un autoturism pe Aleea Digului, a pătruns în intersecția cu strada Barajelor, fără să acorde prioritate de trecere unui ansamblu de vehicule, condus de un bărbat de 42 de ani, din județul Alba, intrând în coliziune cu acesta.

În urma accidentului, conducătorul auto de 68 de ani și un alt pasager, de 73 de ani au fost răniți. Conducătorul auto de 42 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar conducătorului auto de 68 ani îi vor fi recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Vizualizări: 2,103

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: