Eveniment

Accident grav la Crușeț. Sunt trei răniți

Trei persoane sunt rănite în urma unui accident produs în Gorj, iar traficul pe DN 6B este blocat.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 6B, în localitatea Crușet din județul Gorj, s-a produs o coliziune frontală între două autoutilitare.

Trei persoane sunt evaluate medical la fața locului, una dintre acestea fiind încarcerată.

„La fața locului s-au deplasat două autospeciale pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD din cadrul ISU Gorj, precum și trei ambulanțe din cadrul SAJ Gorj, echipajele de intervenție constatând că, în urma impactului, trei persoane au suferit leziuni, una dintre acestea fiind încarcerată. S-a intervenit pentru extragerea persoanei din autovehicul, concomitent cu acordarea primului ajutor calificat celorlalte două. Este vorba despre trei bărbați cu vârste de 20, 59 și 53 de ani. Toți sunt conștienți și cooperanți. Urmează să fie transportați la spital”, a transmis ISU Gorj.

Circulația rutieră a fost oprită zeci de minute pe ambele sensuri de mers

 

Vizualizări: 1,286

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: