Ultima oră
Investiție majoră în Gorj: Centru de Sănătate Mintală de la zero

Un nou Centru de Sănătate Mintală și Prevenire a Adicțiilor va fi ridicat de la temelie în curtea Spitalului Județean de sub Pasarela din Târgu Jiu. După ce Consiliul Județean Gorj a dat vineri undă verde indicatorilor tehnico-economici ai investiției de peste două milioane de euro, proiectarea ar urma să fie gata în această toamnă, deschizând drumul către licitația de execuție.
“Consiliul Județean a aprobat, în ședința de vineri, indicatorii tehnico-economici pentru dezvoltarea unui centru de sănătate mentală și prevenirea adicțiilor. Această investiție va fi făcută în strada Unirii, locația spitalul județean, cum e spre cunoscută în zona Pasarelei. Este o vorba de o construire a unui proiect în valoare de peste 2 milioane de euro pe care îl depunem spre finanțare prin programul de sănătate. Noul centru va fi destinat atât copiilor, cât și adulților, oferind servicii medicale integrate și multidisciplinare de prevenție, diagnostic și tratament. Este o clădire construită de la zero. Cum am spus, valoarea este de 2 milioane de euro, finanțarea este de pe planul de Sănătate de 850.000 de euro, urmând ca restul, cofinanțarea Consiliului Județean să ajungă în primă fază la 2 milioane de euro, dar vedem ce valoare o să iasă din licitație. Este un centru de care Spitalul Județean Târgu Jiu are nevoie. Noi sperăm ca, în septembrie-octombrie, să fie finalizată evaluarea proiectelor, urmând ca în perioada imediat următoare să putem scoate la licitație proiectarea și execuția acestui centru. Ca și dată de construcție, construcția o să fie, noi sperăm ca anul 2027 să demarăm acest proiect”, a transmis în presa locală, vicepreședintele CJ Gorj, Marius Cuțitoiu.
Vizualizări: 105
