Actualitate

Zeci de licitații în opt ani pentru grupul 5 Rovinari

Complexul Energetic Oltenia a făcut, din 2014, zeci de licitații pentru lucrări legate de modernizarea blocului energetic nr. 5 Rovinari. Grup care ar fi trebuit să duduie de câțiva ani, dar lucrările au tot întârziat. Ba nu au fost bani, ba firmele prestatoare nu au găsit specialiști, ba s-au scumpit materialele, ba..., ba..., ba....

Pentru cei care mai cred că pot fi făcute de la zero două grupuri pe gaze la Turceni și Ișalnița, în doar patru ani, vă prezentăm o parte din lucrările legate de grupul 5 Rovinari, din 2014 încoace.

Astfel, în 2014 s-au licitat lucrări de reparare și modernizare a sistemului de preparare praf cărbune, cu șase milioane de lei, dar și lucrări de modernizare a turboagregatului, cu 57 de milioane de lei.

În 2018 vorbim de lucrări la armături, la instalații de răcire și altele, contractate la cica opt milioane de lei în total.

În 2021 s-au băgat cinci milioane în modernizare condensatoare, în opt milioane în stația de tratare, 22 de milioane în conducte.

Anul acesta, au fost licitații pentru racordarea grupului 5 la instalația de desulfurare a grupului 3 - 72 de milioane, izolații termice și înzidiri refractare - încă 30 de milioane.

Nu prezentăm toate cifrele și toate licitațiile, că nu interesează pe nimeni. Ideea este că, în doi ani, de când a fost stabilit termenul de 2026 pentru finalizarea grupurilor pe gaze, nu s-a făcut mai nimic. Pentru cel de la Turceni a fost selectat un investitor la care apoi s-a renunțat și acum se caută altul, pentru cel de la Ișalnița a fost selectat alt investitor și e la îndemâna acționarilor să îl accepte sau nu. Cu alte cuvinte, în doi ani nu s-a făcut mai nimic, ce credeți că se va face în următorii patru ani?

 

Vizualizări: 1,487

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: