Ultima oră

Weber așteaptă date concrete privind soarta CEO

Mihai Weber, deputatul PSD Gorj așteaptă date concrete privind soarta CEO. Acesta spune că este posibil ca la jumătatea lunii septembrie, gorjenii sa aibă informații privind prelungirea activității companiei și după 1 ianuarie 2026, si ar urma sa fie aprobat și bugetul de venituri și cheltuieli al companiei energetice.

 

“Suntem la începutul lunii septembrie. În cursul acestei luni, ar trebui să avem atât bugetul aprobat sau anumite rezultate ale discuțiilor care au avut loc cu Comisia Europeană. Haideți, să vedem. Suntem la începutul lunii, cred că putem discuta despre acest subiect undeva la jumătatea lunii, să vedem ce se va întâmpla, care este un calendar, realizări care s-au făcut, pentru că timpul, într-adevăr, presează. Compania are nevoie, până la sfârșitul lunii, de o linie, o direcție, nu se pot încheia contracte de furnizare de energie, fiindcă nu se știe ce se va întâmpla cu această companie. Eu sunt optimist că se vor găsi soluții astfel încât perspectiva să depășească 2030 pentru această unitate economică. I-am sugerat și domnului ministru al Energiei să vină în Gorj și să prezinte exact ceea ce s-a întâmplat, dar doar atunci când vor exista date certe și un rezultat foarte clar al discuțiilor pe care le are cu Comisia Europeană. Deocamdată, nu am mai discutat nimic cu ministrul Ivan, pentru că, în ultimele zile, toată atenția a fost concentrată pe pachetele de măsuri la nivel național. Așa cum a comunicat și ministrul, preocuparea principală a fost asigurarea necesarului de gaze, suntem la peste 80% grad de umplere a depozitelor, peste media UE. S-a lucrat și la o schemă de plafonare a prețurilor la energie și gaze. Ni s-a dat asigurarea că prețurile nu se vor modifica, în această iarnă”, a transmis Weber, în presa locală.

Vizualizări: 714

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: