Social

Vor bani pentru asfaltarea drumurilor de tarla

Primarii din județul Gorj stau cu ochii pe banii care i-ar putea ajuta să modernizeze drumurile de tarla. În județul nostru există localități unde asfaltarea drumurilor comunale este realizată aproape de 100%, iar edilii se gândesc să treacă la o nouă etapă: modernizarea căilor de acces spre terenurile agricole. 

În viitorul apropia se vor putea accesa fonduri pentru ca drumurile de pământ, pe care circulă tractoarele, să fie modernizate. 

„Mi-am propus ca, în următorul mandat, să mă ocup de drumurile de tarla. Sunt singurele care au rămas neasfaltate. După cum am mai afirmat și cu alte ocazii, în Roșia de Amaradia, anul acesta am reabilitat numai drumuri comunale. Acum este momentul să le asigurăm oamenilor și căi de acces sigure spre terenurile agricole. Pe acele drumuri de tarla, se poate intra cu tractorul doar când pământul este uscat. Acesta este un inconvenient pentru locuitorii din Roșia de Amaradia, pe care îmi doresc să îl rezolvăm odată ce se va da drumul la finanțare”, a afirmat Liviu Cotojman, primarul comunei Roșia de Amaradia.

O situație similară întâlnim și în comuna Crasna. 

„Suntem pe ultima sută de metri cu asfaltarea drumurilor din localitate. Prin urmare, ne dorim să asfaltăm drumurile de tarla. Avem un punctaj bun, tot ce ne mai rămâne de facut este să așteptăm să se deschidă sesiunea. Comuna Crasna îndeplinește inclusiv una dintre condițiile esențiale, și anume, drumurile să deservească și crescătorii de animale”, a afirmat Aurel Vamvu, primarul comunei Crasna.

 

Vizualizări: 1,048

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: