Politică

Viitorul Avocat al Poporului susține că se trage din Gorj

Gyula Fabian a fost avizat favorabil, cu majoritate de voturi, pentru funcţia de Avocat al Poporului de către comisiile juridice reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Acesta urmează să fie votat tot miercuri de pelnul reunit al Parlamentului.

"Consider că supremaţia Constituţiei se opreşte acolo când intră în contradicţie cu dreptul Uniunii Europene" a spus Fabian Gyula, viitorul Avocat al Poporului, în faţa membrilor comisiilor juridice reunite.

Deputaţii PSD şi AUR l-au acuzat pe Gyula Fabian că ar fi un prezumtiv agent al Ungariei, având şi cetăţenia statului respectiv. "O parte din familia mea se trage din judeţul Gorj, Creţeşti, de lângă Târgu Cărbuneşti şi a purtat numele Crăciunescu", a răspuns Fabian Gyula.

"Apropo de apartenenţa etnică, nu am crezut că cineva mai poate face aluzie în acest secol la un numerus clausus cu privire la unii care au şi un back-ground minoritar", a continuat Fabian Gyula.

Gyula a mai precizat că el susţine drepturile minorităţilor care pot fi obţinute doar pe cale legală şi nu prin intermediul unor mijloace ilegale.

Vizualizări: 2,885

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: