Complexul Energetic Oltenia face credite ca să plătească certificatele de CO₂. Nu aceasta este știrea. Știrea este că Europa și-a făcut din propria industrie principalul adversar.

Complexul Energetic Oltenia ia în calcul contractarea unor împrumuturi pentru achiziția certificatelor de emisii CO₂. Nu pentru investiții. Nu pentru modernizare. Ci pentru o taxă fără de care nu poate produce energie.

Ca să înțelegem dimensiunea problemei, trebuie să privim dincolo de România.

În Uniunea Europeană, un certificat de emisii s-a tranzacționat în ultimii ani, în funcție de piață, la valori cuprinse între aproximativ 60 și 100 de euro. În același timp, în alte mari economii ale lumii, prețul carbonului este mult mai redus: în multe state din SUA se situează în jur de 15-25 de dolari, în China în jur de 10-15 dolari, iar în numeroase țări nici măcar nu există un sistem comparabil cu cel european.

Diferența este uriașă. Iar factura o plătesc producătorii europeni de energie și, în final, consumatorii.

Mircea Gherendi, angajat al CEO, dezbătea la Gorj TV efectele, omițând oarecum cauza:

„O povară pentru companie, deși nu ar fi trebuit să fie, pentru că aceste certificate de CO₂ au fost prevăzute în PNRR. Ele trebuiau să fie acordate ca fonduri financiare, ca un sprijin pentru angajații CEO și nu ar fi trebuit să fie o povară... dar, cum noi trăim în România, clar sunt o povară.”

Problema este că astfel de declarații am mai auzit. De multe ori. Dar aproape întotdeauna au fost izolate, fără o strategie comună, fără un front unit al miilor de angajați, fără proteste susținute și fără o clasă politică dispusă să ducă această bătălie până la capăt la Bruxelles. Spunem la Bruxelles, fiindcă răul de acolo a pornit. Europa nu trăiește într-un vid față de celelalte continente.

Uniunea Europeană produce astăzi sub 6% din emisiile globale de gaze cu efect de seră, însă impune unele dintre cele mai ridicate costuri din lume pentru emisiile de CO₂. Întrebarea este dacă această strategie reduce poluarea la nivel mondial sau doar mută industria și producția în state cu reguli mai permisive. Răspunsul... doar Greta și restul sectanților spălați pe creier pot să ni-l dea. 

Depășind momentul si revenind la problemele noastre, ani la rând, sistemul energetic românesc a fost împins spre marginea prăpastiei. Așa cum spuenam, sindicatele au reacționat târziu sau deloc, iar politicienii au dormit sau au preferat să ridice mâna fără prea multe întrebări în fața deciziilor venite de la Comisia Europeană.

În actualele condiții nu se mai poate discuta despre cum dezvoltăm Complexul Energetic Oltenia. Discutăm despre cum mai poate fi ținut în viață.

Realist vorbind, dacă CEO va reuși să mai salveze încă un grup energetic, pe lângă cele trei admise, va fi deja o performanță. 
Totul într-o Europă care și-a încărcat industria și sistemul energetic cu costuri pe care marii competitori globali nu le suportă în aceeași măsură.