Actualitate

Unde sunt arhivele din minerit?

Tot mai mulți salariați se plâng că nu obțin de la angajator adeverințe din care să rezulte condițiile de muncă.

Un salariat al Uzinei de Agent Termic și Alimentare cu Apă Motru este pus de drumuri, inclusiv de instanța de judecată.

Curtea de Apel Craiova i-a cerut salariatului să precizeze cine deţine arhiva societăţilor la care şi-a desfăşurat activitatea începând cu data de 12.04.1988 şi până în anul 2008 când s-a înfiinţat UATAA Motru. 

“La interpelarea Curţii cu privire la unitatea deţinătoare a arhivei Companiei Naţionale a Lignitului, contestatorul ## arată că arhiva societăţii este la UATAA Motru. Curtea învederează că din răspunsul oferit de UATAA Motru nu se poate stabili obiectul de activitate al societăţii, începând cu anul 1988, anul angajării apelantului, deoarece nu au documente, în răspunsul oferit se fac trimiteri începând cu anul 2008 şi până în prezent. Contestatorul ## arată că în anul 2008, obiectul acestei unităţi era ca al oricărei alte Centrale sau Termocentrale, fiind prima Centrală pe cărbune care a luat fiinţă în bazinul minier, în anul 1969”, se arată în documentul de la instanță.

Păi este treaba omului să știe unde este arhiva?

 

Vizualizări: 2,794

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: