Actualitate

Cine negociază drepturile minerilor și energeticienilor? Pensionari și afaceriști!

Nici nu s-au așezat bine la negocieri pentru semnarea noului Contract Colectiv de Muncă pentru minerii și energeticienii din cadrul Complexului Energetic Oltenia, că au și început atacurile între liderii de sindicat.

De fiecare dată, așa cum i-a îndemnat interesul personal sau de grup, liderii de sindicat au înclinat balanța exact atât cât administația companiei a avut nevoie și au uitat de cei pe care îi reprezintă, așa cum unii lideri de sindicat au uitat cum useriștii au blocat activitatea la CE Oltenia și le-au făcut declarații de iubire și chiar s-au și înscris în partidul respectiv.

Manu Tomescu, care nu de puțin ori l-a susținut public pe Radu Miruță, este cel care anunță acum, că în comisia de negociere se regăsesc pensionari ai companiei și oameni de afaceri. „În Comisia de negociere, din aștia 16, sunt pensionari și afaceriști. Nea Eugen Iovan e pensionar și cel mai recunoscut dintre toți că doar e de ani de zile. E nelipsit de acolo. Mai sunt printre ei și alții. Este și un afacerist de la Termocentrala Rovinari care și-a pus niște rude ca paravan la o firmă de transport, dar el îi controlează pe șoferi și îi pontează. Faptul că tu ai afacere și ești un buton al sistemului, nu ai ce căuta la negocieri că tu nu o să negociezi pentru oameni.El este doar un buton care este folosit pentru moment”, a spus Manu Tomescu.

Cel care la face referire Manu Tomescu este vicepreședintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, Jan Popescu, care a mai fost acuzat în trecut că ar avea afaceri cu Complexul Energetic Oltenia. Dacă tot suntem în campanie politică, musai să se nască și campania sindicală.  Se confirmă, încă odată, că sindicatele gem de "cioburi de oale sparte". Râd unii de alții și dracu de toți. 

 

 

Vizualizări: 2,342

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: