Politică

UE persistă în prostie. Amendează țările membre cu 22 mii de euro pentru fiecare emigrant refuzat

Comisia Europeană prevede introducerea unui sistem obligatoriu de relocare a migranților. Națiunile care nu se supun noilor directive, urmează să fie amendate cu până la 22.000 de euro per migrant refuzat! 

Toate aceste implementări se vor într-o perioadă în care fenomenul este scăpat total de sub control, integrarea migranților fiind mai mult decât deficitară. 

Inițiativa a fost criticată inițial de mai multe țări, în speță, Polonia, Ungaria, Slovacia, Cehia, Croația, Malta, Bulgaria, Lituania și Italia, promițând că vor vota împotrivă, motivând că planul de a forța acceptarea cotelor de migranți stabilite de Bruxelles este o încălcare a suveranității lor naționale.

După mai multe zile de presiuni, doar Ungaria și Polonia au rămas ferme, respingând inițiativa, în timp ce Slovacia, Bulgaria, Malta și Lituania s-au abținut. Italia și restul țărilor membre s-au înregimentat rapid. 

Reacțiile Poloniei și Ungariei au fost cât se poate de clare, Polonia chiar susținând că nu va plăti nicio amendă impusă de Bruxelles pentru refuzul de a coopera cu acordul, în timp ce secretarul de stat parlamentar al Ministerului de Interne al Ungariei, Bence Rétvári, a declarat că statele membre nu vor mai avea un cuvânt de spus în privința a cine locuiește pe teritoriile lor.

Victor Orban a reacționat și mai dur, rabufnind la adresa conducerii UE :

"Este inacceptabil! Vor să transforme Ungaria într-o țară de imigrație cu forța!” a scris vineri într-o postare pe rețelele de socializare.

Subiectul a devenit extrem de sensibil în ultima perioadă, cunoscute fiind valurile de infracțiuni comise de cetățeni emigranți. Ca un făcut parcă, nu mai departe de sfârșitul săptămânii trecute, un emigrant sirian a înjunghiat cinci copii într-un loc de joacă din Annecy(Franța). Evenimentul nefericit a creat o adevărată revoltă în rândul cetățenilor din orașul respectiv.

Vizualizări: 1,069

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: