Ultima oră

Tânărul din Târgu Jiu care îmbină muzica populară cu pasiunea pentru presă

La doar 23 de ani, Mihai Ștefan, un tânăr talentat din Târgu Jiu, reușește să îmbine două pasiuni care, la prima vedere, par diferite – muzica populară și presa. Cu o voce caldă, o energie sinceră și o dorință constantă de a evolua, Mihai devine tot mai cunoscut în lumea artistică, dar și în cea mediatică locală.

Primele acorduri – un copil cu vis mare

Pasiunea pentru muzică s-a născut de timpuriu. „Cânt de la vârsta de 6 ani, atunci când părinții mei au observat că ascultam CD-urile cu piese ale regretatului Liviu Vasilică și le fredonam. Ei au decis să mă înscrie la cercul de muzică populară de la Palatul Copiilor, la doamna profesoară Cristina Olteanu”, povestește Mihai.

În 2011, la primul său concurs de muzică populară, organizat la Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu Jiu, a obținut premiul I, un început promițător care i-a confirmat drumul artistic.

De pe scena „Next Star”, în inimile publicului

În 2014, talentul lui Mihai a fost remarcat la nivel național, fiind selectat prin preselecție la emisiunea „Next Star” de la Antena 1. Tânărul gorjean a ajuns în finala de popularitate, impresionând juriul și publicul prin interpretarea autentică și prin emoția transmisă.

„Doamna profesoară Cristina Olteanu a pus mult suflet în creșterea mea artistică, iar mai târziu am continuat studiile la Școala Populară de Arte din Târgu Jiu, sub îndrumarea regretatei profesoare Camelia …, căreia îi port o recunoștință profundă”, spune tânărul.

De la scenă la redacție – pasiunea pentru jurnalism

Calea lui Mihai nu s-a oprit însă la muzică. Într-un moment de căutare profesională, viața i-a oferit o nouă direcție: presa.

„Dumnezeu m-a împins spre televiziune, spre birourile de redacție. Am văzut un anunț prin care o televiziune locală angaja reporteri. Am mers cu încredere și am știut că pot face asta. A fost o experiență care m-a făcut să descopăr o altă pasiune – presa”, mărturisește el.

Deși nu mai face parte din echipa postului TV, Mihai și-a deschis propriul site, unde scrie articole și promovează copii și tineri talentați. „Știu cât de mult poate însemna un articol pentru un copil aflat la început de drum. O spun din propria experiență”, adaugă el.

Două melodii noi și planuri mari

În prezent, Mihai Ștefan lucrează la noi proiecte muzicale. La finalul acestei luni, va lansa două piese cu mesaj puternic: „Viața-i scurtă, lumea-i mare” și „Hira Gorjenilor”.

Versurile îi aparțin chiar lui, orchestrația este realizată de Ansamblul Profesionist „Doina Gorjului”, iar Dani Pițigoi s-a ocupat de linia melodică și imprimare.

Lansarea va avea loc într-o emisiune TV specială, alături de profesorii săi Cristina Olteanu și Ion Drăgan, dar și de foști colegi și prieteni: Andrei Ciotor, Denisa Ungureanu, Izabela Răcoceanu și Florina Mihaela Badea. Pe scenă vor fi prezenți și instrumentiștii Marian Bădulescu și Aurel Dobre.

„Până la sfârșitul acestui an vor urma multe alte proiecte, dar prefer să le dezvălui la momentul potrivit”, spune tânărul, zâmbind.

Un tânăr cu inimă mare și credință în talent

Mihai Ștefan este exemplul viu al unui tânăr care crede în muncă, perseverență și în rolul pe care Dumnezeu îl are în fiecare pas. Fie că este pe scenă, în fața unui microfon de televiziune sau în spatele unui articol de presă, transmite pasiune, respect și autenticitate – valori care îl definesc.

„Acestea sunt lucrurile pe care vreau să le cunoască oamenii despre mine”, a încheiat tânărul artist.

Vizualizări: 494

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: